top of page

One of us: cântecul, povestea


Era duminică seara. Eram la Ciubușor cu Cristina. Filmam deja de câteva ore și, între cadre, împărțeam o sticlă de roze și câteva gânduri. O simțeam cum trage fiecare scenă cu suflarea tăiată, de parcă avea nevoie de toată forța și concentrarea ei să fie acolo, prezentă, să nu-și piardă cumpătul. Terminam dubla și respira ușurată, își scutura capul și lua o gură de vin. Aveam amândouă nevoie de câteva clipe până să putem zice ceva.


Am filmat videoclipul pentru piesa "One of Us", un cântec pe care l-am compus la invitația Asociației ANAIS, care combate violența domestică și oferă sprijin supraviețuitoarelor. ANAIS au adunat povești de la femei incredibil de curajoase, care au trăit și evadat din scenarii înfiorătoare de abuz în cuplu, apoi au invitat câteva compozitoare să scrie cântece pe baza acestor povești.


Eu am ales povestea Mioarei care a rezonat cu mine pentru că sub masca afecțiunii și devotamentului, ea a trăit momente în care corpul și mintea nu i-au mai aparținut, s-a deconectat de ea însăși, a trecut prin abuz și izolare și clipe de profundă vinovăție. Mioara a supraviețuit.


La un moment dat, duminică seara, a trebuit să luăm o pauză. Eu și Cristina eram deja obosite și tulburate de atmosfera pe care o creasem pentru videoclip. Am început să vorbim despre ce înseamnă să treci printr-o astfel de traumă, să pierzi complet controlul și să nu-ți mai aparții și am realizat că amândouă am trăit-o pe pielea noastră, în mai mică sau mai mare măsură. Apoi am realizat că nu știm nicio femeie care să nu fi trăit cel puțin frica de așa ceva, dacă nu chiar trauma în sine.


Margaret Atwood a spus că bărbaților le e teamă că femeile îi vor umili iar femeilor le e teamă că bărbații le vor ucide. O mică mare diferență, nu?


Cu toate astea, am auzit nenumărate voci (cele mai multe de femei) spunând că cine trece prin așa ceva a căutat-o cu lumânarea, sau că e alegerea ei să rămână în situația aia. Cred că acest punct de vedere este foarte limitat – dacă a o căuta cu lumânarea înseamnă a-ți dori iubire, sprijin și siguranță, atunci da, au căutat-o, cu toții o căutăm, nu? Dar unii dintre noi, descoperim din nefericire, că-n spatele cestor lucruri stă manipulare și abuz. Cât despre alegerea de a rămâne, cred că de la un moment dat, nu mai există posibilitatea de a alege. Și cred că cel mai mare pericol al acestui punct de vedere, pe lângă clara lipsă de compasiune, e că ne convinge că nouă nu ni se poate întâmpla. Crezând că suntem invulnerabili, devenim orbi.


Eu și Cristina, gagici puternice, feministe cu tupeu, independente de foarte tinere, croindu-ne drum fără teamă, luându-ne-n piept cu orice mascul, amândouă am fost îndrăgostite lulea, pierdute în afecțiunea unui bărbat care, încet, încet a început să strângă menghina, să ne decupleze de noi însene, să ceară mai mult și mai mult, să amenințe, să...

Și nu, n-am căutat-o cu lumânarea, n-am dat anunț în ziar, și nici n-am realizat că avem de ales. Doar norocul ne-a trezit pe amândouă suficient de devreme încât să ieșim din situațiile respective înainte să se întâmple ceva mai rău, ceva permanent.


Acesta nu e un discurs anti-bărbați pentru că cei mai mulți nu folosesc femeile în acest fel. Acesta este un discurs despre vulnerabilitate și compasiune.

Când vedem suferință, hai să nu punem un zid între noi și cel sau cea care suferă, declarându-ne deasupra lor, mai deștepți, mai atenți, mai puternici. Nimic din ce e omenesc nu ne este străin, și asta include frica și suferința. Iar când vom accepta asta, vom putea întinde cu adevărat brațul drept sprijin, vom putea să ne educăm copiii cu iubire nu cu teamă, vom putea să ... respirăm.




0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page