Așteptam festivalul Living Rock de luni de zile. Urma să fie prima și poate singura noastră ieșire la mare pe anul ăsta așa că am planificat-o din timp, chiar dacă nu cu prea multă atenție.
Am ajuns Joi, cu o zi mai devreme de începerea festivalului, și după ample căutări, ne-am oprit în prima pescărie pe care am putut-o găsi, mai exact Cel mai Pește, de pe plaja Tuzla. Acolo am aflat de tonul de Marea Neagră, pălămida, că rapanele la plită merg la orice oră și că n-ai nevoie de meniu printat, zeci de opțiuni de aperitiv sau pașaport să mănânci excelent uitându-te la mare.
“Fac o baie cum ajung” a fost laitmotivul zilei, promisiune îndeplinită cu zel și crize de râs, în timp ce așteptam salata de icre și prima carafă cu vin.
Seara ne-am cazat la Petru acasă, căruia îi mulțumim din suflet că ne-a suportat tropăiala de pe scări, rafalele de râs și gustările nocturne.
Zilele de concert sunt frumoase după ce se termină. Până atunci, sunt un vârtej de planuri, probleme neprevăzute, transport de scule, montat, probe, demontat, etc. Odihna și hrana sunt opționale. Stressul și alergătura, obligatorii.
De data asta, am avut vreo oră de odihnă înainte de concert și ne-am parcat toți în camere cu scopul de a înghesui cât mai multe minute de somn.
Mai târziu, Teodora ne povestește că somnul ei a fost scurtat abrupt de un vis care spune totul despre starea ei de spirit de dinainte de concert:
“Urcam treptele spre terasa unde stăteau la masă toate trupele, inginerii de sunet, tehnicii și managerii din festival. Gen, toată floarea cea vestită a rockului românesc era acolo. Și cum urcam eu așa, îmi dau seama că nu m-am închis bine la sandale moment în care mă împiedic și cad glorios în văzul întregii audiențe. M-am trezit atât de brusc, de parcă mi-ar fi tras cineva o palmă peste ceafă. Mă uit la ceas, realizez că am dormit exact 15 minute din cele 45 planificate și decid că n-are sens să mai încerc.”
Concertul a fost unul incredibil - știm că zicem asta mereu - dar cumva ăsta a fost diferit. Am simțit din partea oamenilor un imens dor de muzică. Am avut așa chef de cântat și dansat de-am zguduit nispiul de pe plajă. Muzică, lumină, libertate deplină și scandal peste liniștea mării.
După concert ne-am luat în brațe, am ciocnit un gin tonic și am mers să-i vedem pe Grimus, Coma și Vița de Vie.
A doua zi am văzut Lucia, Jurjak și Urma iar la The Mono Jacks, așa cum ne așteptam, a venit toată lumea.
Festivalul ăsta s-a simțit ca toate concertele mișto la care am fost vreodată, la un loc. A fost Vama Veche, Stufstock, Expirat, au fost toate avanposturile muzicii noastre, adunate cu grijă, atenție și cojones într-un weekend sălbatic la Tuzla. A fost mișto de tot și mai vrem.
Se întâmplă ceva când oamenii stau împreună la plajă. Dispar niște chestii - hainele, sigur - dar și chestiile pe care le ascund hainele. În costume de baie, cu pălării de paie și ochelari de soare, am vorbit despre frică, despre corpuri și percepții, despre cât de aspru ne judecăm și cum nu știm (pentru că nu ne-a învățat nimeni) să acceptăm un compliment.
A fost terapie la malul mării, fără limită de timp și fără limbaj prețios, cu bere și sinceritate și desigur, crize de râs. A doua zi, Alina a noastră a zâmbit larg și a spus “Mulțumesc frumos” când i s-a spus că e frumoasă.
Deci, ceva a funcționat!
Duminică dimineață, lui Ștefan i
s-a făcut poftă de ciorbă cu perișoare și a declarat că se apucă de treabă. Noi restul, am dat din cap circumspecți și ne-am văzut de ale noastre. La cinci după-amiaza ni s-a pus în față o oală de ciorbă, un borcan de smântână și niște ardei iuți și nu ne-a venit să credem. A fost de departe cea mai bună ciorbă mâncată în ultima vreme. Atât de bună încât s-a servit cu același entuziasm și a doua zi la micul dejun. O fi vreun motiv pentru care se pricepe Ștefan atât de bine la ciorbă dar nu e cazul să-l dezbatem aici.
Săptămâna asta respirăm. Apoi, pe 1 Septembrie cântăm la MMB 2021 Showcase în Expirat iar de pe 3 Septembrie, plecăm în mini-turneul Pepiniera care ne duce la Galați, Bacău și Chișinău.
photos by Cristina Oltean & Năluca