Săptămâna trecută am parcurs aproape o mie de kilometri și mai bine de 18 ore în dubă. Am mers de la București la Cluj, apoi la Brașov și înapoi la București.
Și am râs tot timpul.
Din primele momente, la 6 dimineața, construind Tetris-ul ăla aparent imposibil prin care intră toate sculele în portbagaj și mai rămâne loc și de ghiozdanele cu haine, am știut că o să fie un weekend mișto.
Am râs pân-am făcut febră musculară la maxilar. Am fost complet stupizi, incoerenți, barbari, și-am râs până ne-au dat lacrimile. Niciuna din glume nu poate fi spusă altcuiva și să mai aibă același efect și nici nu cred că vom încerca. Vor rămâne trigger-ele noastre pentru crize de râs pe care nu le va mai înțelege nimeni.
Am ascultat muzică: ne-am ales un cântec pe care l-am asculta la infinit dacă am fi singuri pe o insulă pustie. Așa am aflat că unele insule sunt la fel și altele sunt complet diferite și că asta e ok.
Apoi am ascultat idei noi de cântece, am aflat ce ne place și ce nu, unde vrem să ducem muzica noastră și ce vrem să lăsăm în urmă.
Și am aflat cât de multă nevoie aveam de timp împreună.
A fost pentru prima oară când am cântat la Cluj, și iată că nu oricum ci la Electric Castle. Și nu oriunde, ci în Curtea Muzeului de Artă.
Pentru noi conceptul de #ArtRock nu e doar un hashtag. Credem că atunci când împerechezi mai multe forme de artă povestea pe care vrei s-o spui capătă super-puteri. De aceea explorăm sculptura, desenul, coregrafia, arta cinematografică, căutând mereu acel punct de întâlnire al artelor.
Când am aflat că vom cânta în Curtea Muzeului de Artă ne-am bucurat enorm să vedem că mesajul nostru a fost înțeles și că acei oameni mișto din gașca Electric Castle își fac meticulos research-ul despre trupe.
Suntem recunoscători pentru oamenii care au venit să ne asculte și care au vibrat alături de noi.
După concert am mâncat până nu ne-am putut ridica de pe scaun (la Cafe Bulgakov) și am râs, din nou, până ne-a curs rimelul.
Am plecat de la Cluj cu amintirea curții muzeului de artă răsunând “Iată-ne aici”, imaginea cortinei de becuri aprinse peste centrul vechi, și răsăritul peste Parcul Cetățuia. Deja ne e dor.
Am ajuns la Brașov cu o zi înainte de concertul nostru de la Tam Tam Festival.
Așa că ne-am plimbat prin oraș, mâncând înghețată de cocos, probând ochelari de soare și aflând mai multe (decât am vrea să știm) despre vizitele urșilor din cartierul Răcădău. Seara i-am văzut pe The Mono Jacks în piața Sf. Ioan și pe The Kryptonite Sparks la Hub 2068. Dimineața ne-am întâlnit cu Melting Dice la Tipografia și ne-am dat întâlnire pentru săptămâna viitoare, la Tuzla și pentru asta găsiți bilete aici: https://livingrock.iabilet.ro/
MD, RKB și o grămadă de alți prieteni la munte și la mare.
Mai cântasem în Brașov dar a trecut ceva vreme de atunci și nu știam dacă va veni cineva să ne vadă.
Au venit. Mult mai mulți decât ne-am așteptat. Și a fost minunat.
Am simțit energia oamenilor care aveau nevoie de muzică și de povești și le găseau la noi. Au dansat, au strigat, ne-au lăsat să ne facem de cap și au cerut mai mult.
Când ne-am dat jos de pe scenă tremuram cu toții de emoție și bucurie.
Pentru asta facem ce facem, pentru acel moment de pură conexiune.
După concert am stat la povești cu gașca Grimus până la 3 dimineața, cântând Iris de la Goo Goo Dolls și amintindu-ne cluburile în care cântam acum 10 ani.
O mie de kilometri pentru muzică. O mie de kilometri pentru mâncare, gin tonic și secrete din backstage. O mie de kilometri pentru râs, lacrimi și conexiune. Oricând!