top of page

Un an ca niciun altul - Partea 4: Năluca

Updated: Oct 25, 2023


Cântecul Năluca explorează ideea refugiului într-o iluzie nocturnă, un vis ce scapă printre degete cu venirea dimineții.


Năluca poate fi un partener secret cu care te poți întâlni doar noaptea și care trebuie să plece o dată cu venirea dimineții.


Poate fi o adicție, o substanță fără de care lumea nu mai are sens și în absența căreia orice senzație este estompată și niciun lucru nu poate aduce bucurie sau eliberare.


Sau poate fi un vis neîmplinit, o năzuință extrem de puternică dar intangibilă, pe care o putem trăi doar în imaginație, doar halucinând.


Oricare interpretare am prefera-o, Năluca este în esență refuzarea realității în favoarea închipuirii, refugierea într-un univers sau într-o entitate imaginară.


Și iată că, într-o altă instanță în care viața imită arta, în 2020, am avut mai mare nevoie ca oricând de ea.





BACKYARD ACOUSTIC SEASON


Vara se apropia de sfârșit, la fel și cântările - nimeni nu se aștepta să putem face concerte indoors odată cu venirea frigului.


Spre bucuria noastră, am reușit să confirmăm un concert pe 22 Septembrie, pe terasa Expirat, în cadrul Backyard Acoustic Season - al 2-lea dintr-o serie de 3 concerte (Pinholes, Rockabella și byron) ce urmau să închidă sezonul de live-uri.


Atunci urma să lansăm Năluca.

ARTA COLABORATIVĂ


Pentru artwork-ul piesei, l-am rugat pe prietenul nostru Gospo să creeze o ilustrație pornind de la o fotografie a Teodorei, făcută de Cristina Oltean. Ilustrația trebuia să reprezinte contrastul dintre inexpresivitatea lumii reale și explozia de senzații și emoții din lumea iluzorie, cea a Nălucii.


Când am primit varianta finală, we were blown away! Nu numai că ne-a plăcut enorm, fiind singura ilustrație de copertă din istoria Rockabella, care a primit un DA de la toată trupa, dar desenul lui ne-a dat curaj să punem în aplicare o idee la care ne gândeam de multă vreme.



Năluca de Gospo


Lunile de izolare și incertitudine ne-au limitat posibilitatea de a crea lucruri împreună. Sigur, puteam comunica zilnic - acele interminabile apeluri pe Zoom care țineau loc de ședințe, conversații cu familia sau ieșiri la bere. Dar nu puteam, cel puțin nu la fel ca înainte, să creăm împreună. Și oamenii au nevoie de asta. Nu doar noi, gașca din Rockabella, ci și oamenii care ne ascultă. Avem nevoie de energia aia care se degajă când suntem creativi împreună, de artificiile care detonează în noi nevoia să continuăm visul celuilalt, regăsindu-ne în el și transformându-l astfel încât să devină al nostru.


Așa că, am decis să creăm imaginea Nălucii, împreună.

Pornind de la desenul creat de Gospo, am printat o imensă pagină de colorat pe care am așezat-o pe terasa Expirat. La intrare, fiecare om primea câte o cariocă și era invitat să coloreze, să deseneze sau să scrie, ce simte și cum simte, pe tablou. La finalul serii, urma să avem tabloul Nălucii, așa cum arată ea în imaginația noastră colectivă, câte puțin din noi toți.


Concertul a fost o călătorie în timp, spunând povestea din spatele muzicii, de la primul cântec scris împreună, până la cel mai nou, încă nelansat (se pare că ne-am făcut un obicei din asta, să cântăm live piese pe care nu le-am lansat încă și care nu mai pot fi găsite nicăieri).


A fost unul din cele mai mișto concerte pe care le-am avut vreodată. A fost mai mult decât un performance, mai mult decât muzică. Ne-am simțit mai aproape ca oricând de fiecare om și nu doar pentru că ne fusese incredibil de dor să îi vedem și să le cântăm, dar pentru că am înțeles - din fiecare privire și din fiecare tușă de culoare de pe pânză - că ei sunt Năluca noastră.







SIMETRIE


Vă spuneam în postarea despre Arată-te că universul funcționează cu mici explozii de simetrie. Iată încă un exemplu: anul nostru începuse cu concertul de la Arenele Romane, în deschiderea celor de la The Mono Jacks. Din acel concert, filmasem și înregistrasem live, Năluca. Nu știam, la momentul ăla ce se va întâmpla cu piesa, când sau dacă va fi lansată ca single. Nici nu o aveam înregistrată în studio. Dar simțeam, încă de la repetiții că piesa asta are ceva special, și am vrut să o filmăm.


Opt luni mai târziu, lansam Năluca, împreună cu videoclipul live de la Arene, și încheiam sezonul de concerte pentru 2020, un an ca niciun altul.


Anul ăsta ne-a învățat foarte multe, cu siguranță mai multe decât ne dăm seama acum. Dar dacă ar fi să alegem un lucru pe care îl știm cu siguranță acum - pe lângă faptul că băi da, chiar trăim vremuri interesante - este că noi, Rockabella, putem trăi fără ieșiri la bere, fără vacanțe pe țărmuri străine, fără plimbări cu bicicleta și fără vizite la muzeu...

dar nu putem trăi fără muzică.

Recent Posts

See All
bottom of page